Dacia Spring 100% electric este oficial lansată, iar precomenzile s-au deschis de pe 20 martie. Vezi detalii despre cea mai așteptată mașină electrică și de când o puteți cumpăra.
Dacia continuă tradiția de cea mai vândută mașină, iar Spring se anunță un succes comercial încă din primul weekend de la deschiderea precomenzilor: 4.000 de unități rezervate în primele 48 de ore, volum similar cu piața mașinilor electrice din 2019 și 2020.
Lasă-te purtat de r-EV-oluția Dacia
Modernă și conectată, Dacia Spring deschide calea către o soluție de mobilitate electrică accesibilă tuturor. Lansată sub sloganul Exclusiv pentru Toți, primul model complet electric al Dacia este o citadină care impresionează, și nu doar prin prețul cel mai atractiv de pe piață.
Autonomia Dacia Spring ajunge la 295 km în ciclu urban WLTP, deci mai puțin de o încărcare pe săptămână, la o medie de 31 km/zi. De asemenea, autonomia este mărită cu 10%, datorită butonului ECO.
Sparge tiparele vehiculului electric convențional!
Dacia Spring prezintă un aspect de crossover inedit pentru segmentul A, subliniate de barele de pavilion ornamentale și dimensiunile compacte (3,73 m), comparabile cu cele ale simpaticelor Renault Zoe, Honda E și Fiat 500 electric. Personalitatea puternică a părții din față este amplificată de garda la sol mărită (150 mm) și semnătura luminoasă specifică (în față și spate). Spring se laudă și cu raza de bracare de 4,8 m, care este Best in class!
Dacia Spring oferă un spațiu interior record, cu 4 locuri pentru adulți și cel mai mare portbagaj din segment, de 300 de litri, first in class, cu roată de rezervă normală. În plus, cu bancheta rabatată, portbagajul poate acomoda până la 620 de litri.
Variante de echipare
În echiparea de bază, Spring va avea un sistem multimedia Best în class, sisteme esențiale de asistență la condus la bord, habitaclu generos și ergonomic și încărcare simplă, la orice stație de încărcare. La priza CC, bateria ajunge la 80% în mai puțin de o oră. Pentru un WallBox de 3,7 kW, încărcarea de 100% necesită mai puțin de 8h30, iar în cazul unui WallBox de 7,4 kW, mai puțin de 5 ore. Încărcarea full a bateriei la o priză casnică de 220 V va dura maximum 14 ore.
Echiparea de bază completă prezintă geamuri electrice, direcție cu asistență variabilă, 100% electrică, închidere centralizată cu telecomanda, afișaj digital cu diagonală de 3,5 inch, aer condiționat cu reglare manuală și oglinzi retrovizoare reglabile electric.
La capitolul echipamente de siguranță, Dacia Spring va avea limitator de viteză, 6 airbaguri, apel de urgență (buton S.O.S) aprindere automată a farurilor, ABS, ESP, EBD, AFU, AEBS interurban.
În funcție de nivelul de echipare ales, Spring oferă radare și cameră de mers înapoi, roată de rezervă normală, și upgradeuri la sistemul multimedia Media Nav 7 inch cu ecran tactil, navigație, puncte de interes pentru vehiculele electrice, port USB și Bluetooth, radio DAB și replicare smartphone cu conexiune prin cablu (Apple CarPlay și Android Auto).
Cât va costa modelul electric Dacia Spring
Dacia Spring Electric va fi comercializată cu un preț imbatabil, cel mai mic dintre modelele electrice din segmentul A – First in class astfel marca rămâne fidelă valorilor fundamentale Dacia, fiind economică atât la achiziție, cât și la exploatare.
Motorul electric este fiabil și cu o întreținere mai puțin costisitoare față de unul termic, fără ulei și fără curele. Întreținerea simplificată este perfectă pentru cei care doresc să achiziționeze o mașină pentru serviciile de car sharing, iar versiunea utilitară este cea mai bună opțiune pentru transportul de mărfuri ușoare.
Spring poate fi cumpărat cu 7.700 de euro sau 49 de euro pe lună utilizând bonusurile programelor Rabla (1.400 de euro) şi Rabla Plus (10.000 de euro), preţul său fiind de 18.100 de euro în versiunea de top. Astfel, citadina Spring este în momentul de faţă cel mai accesibil automobil electric de pe piaţa europeană şi singurul care în România poate fi cumpărat cu mai puţin de 10.000 de euro. Vehiculul vine cu o garanție de 3 ani sau 100.000 de km, iar bateria are garanție 8 ani sau 120.000 de km.
Livrările către persoane fizice vor demara în luna septembrie a acestui an.
Mașina Anului 2022?
Dacia Spring intră în topul vânzărilor alături de Noul Logan, Noul Sandero și Noul Sandero Stepway, modele recent lansate și care au câștigat titlul de Mașina Anului 2021 în România. Noile modele vin cu oferte de preț foarte apreciate de public, ca de exemplu Noul Logan, care în varianta de echipare Access poate fi achiziționat prin programul RABLA cu o rată începând de la 50 euro/lună, TVA inclus: https://apan-topselection.ro/masini-noi/anunt/13365-dacia-logan
Pentru Noul Sandero Stepway, versiunea Essential ECO-G 100 poate fi cumpărat prin programul RABLA cu o rată începând de la 74 euro/lună, TVA inclus: https://apan-topselection.ro/masini-noi/anunt/13406-dacia-sandero-stepway
Întrucât 2021 reprezintă momentul aniversar APAN 30 de ani #MereuInMiscare, le-am pregătit clienților noștri surprize la achiziționarea oricărui model Dacia.
Urmărește-ne pe Facebook pentru cele mai proaspete informații din domeniul auto sau vizitează-ne în showroomul din Brăila, pe DN22B (Șoseaua Dig) km 4 sau în Galați, de pe Bulevardul George Coșbuc 148, pentru a găsi împreună cea mai bună ofertă pentru tine și nevoile tale.