Noul Nissan Qashqai: versiunile electrificate proiectează în viitor cel mai vândut crossover european

9

  • Două motorizări noi pentru noul Qashqai, inclusiv un mild hybrid de 12V
  • Un mix perfect de rafinament, eficiență și tehnologie EV – în premieră în segmentul crossoverelor prin sistemului inovator e-POWER
  • Comercializarea noului Nissan Qashqai echipat cu e-POWER va demara în 2022.

Noul Nissan Qashqai oferă o combinație fără compromis între performanța dinamică, un tren de rulare rafinat și motorizări cu un consum redus de combustibil, după cum ne-am obișnuit și la generațiile precedente.

În sprijinul strategiei comerciale care vizează ca 50% din portofoliul de vânzări în Europa, până în 2024, să fie reprezentat de vehicule electrificate, noul Nissan Qashqai va introduce in gamă, alături de versiunea pe benzină 1.3 DiG-T echipată cu tehnologie de tip mild-hybrid și tehnologia e-POWER, un sistem de propulsie inovator și premiat al mărcii, în premieră în Europa.

Sistemul e-POWER de pe noul Qashqai a fost dezvoltat special pentru a răspunde cerințelor tot mai exigente ale șoferilor europeni și oferă nu numai un nivel sporit de eficiență a consumului și emisii scăzute de CO2, ci și o accelerație robustă și receptivă.

Cu versiuni 2WD sau 4WD, cu transmisie manuală în 6 trepte sau noua transmisie X-Tronic CVT, la care se adaugă varianta de acționare dinamică pur-electrică prin tehnologia e-POWER, Noul Qashqai se adaptează fiecărei preferințe oferind în oricare dintre variante un rafinament deosebit în comportamentul la drum.

1.3 DiG-T BENZINĂ 140CP/160CP 12V ALiS MILD HYBRID

Sistemul ALiS (Advanced Lithium-Ion Battery System) de 12V cu tehnologie mild-hybrid disponibil pe noul Qashqai este o tehnologie hibridă accesibilă, care oferă asistență la cuplu, oprire temporară (Idle Stop) pe o perioadă mai extinsă, repornire rapidă și rulare fără întrebuințarea motorului pe perioada de frânare înainte de oprire (Coasting Stop)[doar CVT], cu îmbunătățiri atât în ceea ce privește consumul de combustibil, cât și emisiile de CO2 (-4g/km).

Impactul pozitiv al gestionării energiei sistemului mild-hybrid asupra emisiilor CO2 este competitiv, iar propulsorul 1.3 benzină oferă mai multă putere și cuplu fată de principalii concurenți, poziționându-l ca o ofertă foarte atractivă. Sistemul ALiS mild-hybrid adaugă doar 22 kg la masa totală a vehiculului.

La decelerare, energia este recuperată prin regenerare și stocată în bateria litiu-ion. Energia încărcată este apoi furnizată în timpul opririi temporare (Idle Stop), în timpul rulării fără întrebuințarea motorului înainte de oprire (Coasting Stop- doar versiunile CVT) și pentru asistență la cuplu.

La rulare la viteze mai mici de 18 km/h și aplicarea frânei, motorul se oprește și energia stocată este utilizată pentru alimentarea echipamentelor electrice de pe vehicul. Acest lucru permite extinderea perioadei de oprire a motorului ceea ce determină reducerea consumului de combustibil.

La accelerare (între 20 km/h și 110 km/h), energia din bateria litiu-ion permite motorului să asiste cu un cuplu suplimentar de + 6 Nm timp de până la 20 de secunde. Acest lucru ajută la reducerea efortului de cuplu pe motor și la îmbunătățirea consumului de combustibil.

ALiS este asociat cu motorul rafinat și de renume, 1.3 DiG-T benzină, care a fost introdus pe Qashqai în 2018. Acestui motor i s-au adus alte îmbunătățiri pentru noul Qashqai cu 50 de componente nou-proiectate și cu respectarea deplină a normei   Euro6-d.

Turbocompresorul dispune de o poartă de evacuare controlată electric pentru un răspuns mai rapid; duze noi îmbunătățesc injectorul central; frecarea redusă pe mai multe componente îmbunătățește emisiile de CO2; iar filtrul de particule de gaz prezintă un nou substrat și un catalizator sub podea.

ALiS 12V 1.3 benzină va fi disponibil în două versiuni de putere generată – 140 PS și  160 PS – fie cu transmisie manuală cu 6 trepte, fie cu o cutie de viteze Xtronic CVT generație nouă (numai pentru versiunea cu 160 PS). Puterea maximă a motorului se obține la turații de 5500 rpm, cu un cuplu maxim disponibil de 270 Nm la o turație convenabilă de 1750 rpm pe versiunile de 160PS MT și CVT.

La versiunile manuale, cutia de viteze a fost îmbunătățită, pentru o reactivitate sporită la schimbarea treptelor.

Noua generație de transmisie cu variație continuă controlată electronic (Xtronic) CVT asigură un consum economic și o accelerație mai eficientă, datorită îmbunătățirilor aduse care includ un sistem cu două pompe de ulei cu o nouă pompă electrică. Transmisia CVT de pe noul Qashqai reunește cele mai importante beneficii din ambele universuri, oferind o experiență de condus de excepție în mediul urban și în timpul accelerării ușoare, combinată cu un comportament similar transmisiei DCT în timpul accelerării puternice.

Tracțiunea 2WD este disponibilă atât pentru versiunile 140 PS, cât și pentru 160 PS , în timp ce tracțiunea 4WD va fi disponibilă numai pentru modelele 160 PS CVT. Sistemele noi de control 4WD și de selectare a modului de conducere sunt mai intuitive și mai inteligente, adaptându-se la condițiile externe cu cinci astfel de moduri:  Standard, ECO, Sport, Snow și Off-Road. În caz de derapare a roții, timpul în care acționează sistemul 4WD s-a redus cu un factor de cinci până la aproximativ 0,2 secunde.

Noul Qashqai introduce în premieră in Europa tehnologia Nissan e-POWER

Exclusiv pentru Nissan și o componentă-cheie în strategia de mobilitate inteligentă a companiei, sistemul e-POWER este o abordare unică în materie de electrificare care face ca deplasările cotidiene sa fie si mai plăcute.

Sistemul e-POWER de pe noul Qashqai este alcătuit dintr-o baterie de mare putere și un grup motopropulsor integrat cu un motor pe benzină cu raport de compresie variabilă de 157 PS, cu un generator de putere, un invertor și un motor electric de 140kW de dimensiuni și putere similare celor cu care sunt echipate vehiculele electrice Nissan. Este o soluție unică care oferă accelerația liniară plăcută și uniformă, caracteristică unui vehicul electric, fără a fi necesară încărcarea.

Pentru a răspunde exigențelor consumatorilor europeni pentru deplasările cotidiene, sistemul e-POWER a fost modernizat semnificativ pentru noul Qashqai.

Introdus inițial pe Nissan Note – cea mai vândută mașină din Japonia în ultimii ani – sistemul, asociat unui propulsor 1.2 benzină, încarcă bateria și emite o putere finală de 108 PS. Pentru Europa, e-POWER propune un upgrade de putere fiind asociat unui propulsor 1.5 benzină, cu o putere finală de 140 kW (190 PS).

Elementul unic al e-Power este faptul că propulsorul termic este utilizat exclusiv pentru a genera electricitate, în timp ce roțile sunt acționate integral de motorul electric. Astfel, motorul poate funcționa întotdeauna în intervalul său optim, ceea ce conduce la o eficiență superioară a consumului de combustibil și la emisii de CO2 mai mici comparativ cu un motor tradițional cu ardere internă.

Datorită acțiunii motorului 100% electric, nu există întârzierile care se produc la un motor cu ardere internă sau la un hibrid tradițional. Răspunsul instantaneu, similar vehiculelor electrice, oferă o senzație de cuplu ridicată și o accelerație optimă la viteze diferite pentru a face depășirea sau intrarea pe o autostradă mai ușoară și mai sigură.

Există trei moduri de condus la versiunile e-POWER: Standard, Sport și Eco. În modul Standard, mașina produce o accelerație excelentă, iar regenerarea la demaraj este reglată pentru a simula frânarea motorului unui vehicul convențional pe benzină. În modul Sport, mașina îmbunătățește și mai mult răspunsul la accelerație cu un timp mai redus de oprire a motorului, în special în scenarii de condus sportiv. În modul Eco, mașina intră în modul de economisire de combustibil, optimizând gestionarea bateriei și permițând șoferului să selecteze modul de deplasare fără întrebuințarea motorului pentru o deplasare economică pe autostradă. În toate modurile poate fi selectat un mod B suplimentar care crește recuperarea energiei la demaraj, încetinind mașina mai eficient fără a utiliza pedala de frână.

Noul Qashqai cu e-POWER accelerează mai repede decât modelele concurente hibride și, în plus, face acest lucru cu o turație mai mică a motorului. Sistemul funcționează foarte silențios, la fel ca un vehicul integral electric, printr-o sincronizare optimă a turației motorului și cu viteza de deplasare.

La fel ca la Nissan LEAF, noul Qashqai e-POWER beneficiază de o experiență de condus inovatoare, cu o singură pedală, numită modul e-Pedal. Șoferii pot accelera, decelera și frâna folosind numai pedala de accelerație, în aproape 90% dintre situațiile de condus.

În condiții urbane de oprire-repornire „stop-and-go”, modul e-Pedal reduce semnificativ nevoia de a muta piciorul de pe o pedală pe cealaltă, oferind o forță de frânare de până la 0,2G atunci când se ridică piciorul de pe pedala de accelerație. Acest lucru face ca deplasarea să fie mai simplă și mai plăcută. Funcționarea e-Pedal a fost optimizată pentru a fi utilizată la manevrele de parcare, insă pentru a opri complet vehiculul trebuie utilizată pedala de frână. Pe drumurile deschise și cu serpentine, e-Pedal oferă o deplasare mai antrenantă, reducând în același timp nevoia de apăsare a frânei în timpul virajelor.

Șoferii pot monitoriza fluxul de energie al sistemului e-POWER pe ecranul TFT de 12”

Sistemul Nissan e-POWER a fost introdus mai întâi pe modelele Note și Serena comercializate în Japonia. Un succes imediat ca popularitate în rândul clienților este dovedit de rezultatele excepționale în mixul de vânzări: peste 70% din vânzările de Note și aproape 50% din vânzările Serena sunt versiuni e-POWER. Mai mult, cel mai nou SUV compact comercializat în Japonia, Nissan Kicks, echipat cu e-POWER tocmai a fost distins cu Premiul pentru Tehnologia Anului 2021 de către Conferința Japoneză a Cercetătorilor și Jurnaliștilor Auto.

La APAN, dealerul tău Dacia, Renault și Nissan, suntem de 30 de ani Mereu În Mișcare și avem ca principală misiune îndeplinirea celor mai exigente cerințe, prin servicii și produse de înaltă calitate.

Urmărește-ne pe Facebook pentru cele mai proaspete informații din domeniul auto sau vizitează-ne în showroomul din Galați, de pe Bulevardul George Coșbuc 148 sau în Brăila, pe DN22B (Șoseaua Dig) km 4, pentru a găsi împreună cea mai bună ofertă pentru tine și nevoile tale.

0 replies on “Noul Nissan Qashqai: versiunile electrificate proiectează în viitor cel mai vândut crossover european”