Noul Maserati Grecale: până la 530 de cai putere și o versiune electrică

3

  • Maserati a lansat, oficial, mult așteptatul model Grecale, cel de-al doilea SUV al companiei italiene.
  • Noul model va fi oferit cu 3 motorizări, cea mai puternică de 530 de cai putere.
  • Noul SUV va avea și o versiune electrică, Grecale Folgore.

După o perioadă îndelungată, presărată cu imagini sugestive și detalii tehnice, Maserati a dezvăluit, oficial, noul Grecale, cel de-al doilea SUV al companiei, după Levante. Noul model este oferit cu nu mai puțin de trei motorizări convenționale și hibridizate, iar, la momentul lansării, sunt disponibile patru versiuni ale mult așteptatului model.

MOTORIZĂRI DE PÂNĂ LA 530 CAI PUTERE, PLUS O VERSIUNE ELECTRICĂ

Cea mai accesibilă dintre cele trei versiuni poartă numele GT. Aceasta dispune de un motor în 4 cilindri, microhibrid, care dezvoltă 300 de cai putere. Versiunea intermediară se numește Modena și are un motor asemănător, care dezvoltă, însă, 330 de cai putere.

Cea mai puternică versiune se numește Trofeo. Aceasta este echipată cu un motor V6 de 3.0 litri și dezvoltă 530 de cai putere. Propulsorul lui Grecale Trofeo are la bază motorul Nettuno, prezent pe modelul MC20. Este disponibilă și o versiune exclusivă de lansare, numită PrimaSerie Launch Edition.

Însă, Grecale este un model de o importanță deosebită, deoarece este primul SUV electric al mărcii.

În acest sens, versiunea Grecale Folgore dispune de un sistem la 400 de volți. Maserati nu a dezvăluit mai multe detalii despre această versiune.

Cât despre performanțe, Grecale Trofeo reușește să facă sprintul de la 0 la 100 km/h în 3.8 secunde și atinge o viteză maximă de 285 de km/h.

UN SUV MAI MIC DECÂT LEVANTE

Cel de-al doilea SUV al italienilor este mai mic decât Levante. Astfel, Grecale măsoară 4846 de milimetri în lungime, 1670 de milimetri în înălțime și 2163 de milimetri în lățime. Ampatamentul său măsoară 2901 milimetri, iar distanța dintre cele două roți din spate este de 1948 de milimetri. Aceasta este chiar mai mare la versiunea Trofeo.

Așa cum era de așteptat, design-ul noului Grecale este pe atât de modern, pe atât de elegant. Partea din față a fost inspirată de la MC20, iar stopurile spate sunt desenate sub forma unui bumerang. Design-ul lor a fost inspirat de la vechiul model 3200 GT.

La interior avem numai instrumentare digitale, inclusiv ceasul amplasat în centrul planșei de bord este digital. Sistemul multimedia, numit Maserati Intelligent Assistant, este afișat pe un ecran central de 12.3 inch. Direct sub acesta este amplasat un alt display de 8.8 inch pentru alte comenzi. Instrumentarul de bord este, de asemenea, digital, iar pasagerii din spate beneficiază și ei de un ecran multimedia.

Tot în habitaclu avem și un sistem audio 3D, cu 14 difuzoare în dotarea standard. Opțional, acesta poate fi disponibil și cu 21 de difuzoare.

Cu ajutorul sistemului Vehicle Dynamic Control Module, sunt disponibile 4 moduri de conducere: comfort, GT, sport, off-road și corsa. Ultimul mod este prezent doar la modelul Trofeo.

Lasă un comentariu...