Nissan lansează noua utilitară Townstar, disponibilă și în versiune electrică

3
  • Bazându-se pe succesul pionierului e-NV200, noul Townstar 100% electric este pregătit pentru a accelera tranziția către conducerea cu emisii zero
  • Clienții vor putea opta pentru o variantă utilitară, dar și pentru una de transport pasageri
  • Lista cu sisteme de siguranță include, printre altele, Side Wind Assist, Trailer Sway Assist, frânare de urgență automată cu funcție de detectare a pietonilor și bicicliștilor, cruise control adaptivși cameră video cu vedere la 360 de grade.
  • Pentru Townstar EV, Nissan oferă garanție de 8 ani sau 160.000 de kilometri

Nissan dezvăluie următoarea generație de vehicule comerciale ușoare compacte (LCV), noul Townstar. Cu un sistem de propulsie complet electric, această nouă gamă este pregătită pentru orice nevoie comercială și accelerează tranziția către electrificare.

Bazându-se pe succesul Nissan e-NV200, pionier și lider pe piața vehiculelor electrice, versiunea complet electrică a noului Townstar este optimizată pentru a satisface nevoile clienților. Cu o baterie îmbunătățită de 44kWh, tehnologie avansată și costuri reduse de funcționare, Townstar electric oferă o soluție de mobilitate eficientă și durabilă.

Opțiuni de încredere și sisteme de propulsie eficiente

Dezvoltat pentru eficiență optimă și versatilitate în mediul urban, noul Townstar dispune de două soluții de sistem motopropulsor în versiuni furgonetă și combi (transport pasageri) pentru a satisface nevoile clienților.

O nouă motorizare pe benzină va fi disponibilă, de 1,3 litri, pe deplin conformă cu cele mai recente reglementări privind emisiile Euro 6d-Full și care va produce 130 CP și un cuplu de 240 Nm, oferind putere și eficiență în egală măsură.

Noul Townstar complet electric va fi echipat cu o baterie de 44 kWh și tehnologie avansată. Acesta va combina gestionarea inteligentă a energiei și răcirea termică eficientă a bateriei într-un singur pachet optimizat. Noua autoutilitară va înlocui modelul e-NV200 și va oferi un cuplu de 245 Nm și 285 km autonomie.

Design interior și exterior avansat

Pentru interior, japonezii au pregătit un display central de 8 sau 10 inch, conectivitate Android Auto și Apple CarPlay și încărcare wireless pentru telefonul mobil.

Utilitara Townstar are un volum de încărcare de 4.3 metri cubi, poate transporta o încărcătura de maxim 800 de kilograme și tracta 1.500 de kilograme.

La o priză cu încărcare rapidă, acumulatorul ajunge de la 0 la 80% în 42 de minute.

Lista cu sisteme de siguranță include, printre altele, Side Wind Assist, Trailer Sway Assist, frânare de urgență automată cu funcție de detectare a pietonilor și bicicliștilor, cruise control adaptiv și cameră video cu vedere la 360 de grade.

În plus, versiunea electrică are un sistem de condus semi-autonom ProPilot.

Pentru Townstar EV, Nissan oferă garanție de 8 ani sau 160.000 de kilometri.

La APAN, dealerul tău Dacia, Renault și Nissan, suntem de 30 de ani Mereu În Mișcare și avem ca principală misiune îndeplinirea celor mai exigente cerințe, prin servicii și produse de înaltă calitate.

Urmărește-ne pe Facebook pentru cele mai proaspete informații din domeniul auto sau vizitează-ne în showroomul din Galați, de pe Bulevardul George Coșbuc 148 sau în Brăila, pe DN22B (Șoseaua Dig) km 4, pentru a găsi împreună cea mai bună ofertă pentru tine și nevoile tale.

0 replies on “Nissan lansează noua utilitară Townstar, disponibilă și în versiune electrică”