Leasing operațional sau leasing financiar?

4

O parte semnificativă a clienților noștri decid să achiziționeze un automobil în leasing. Află diferențele dintre leasingul financiar și cel operațional. În cadrul acestui articol ne propunem să îți prezentăm cât mai bine diferențele dintre cele două variante de leasing, pentru ca tu să poți lua cea mai bună decizie.

Ce este leasingul?

Leasingul reprezintă un instrument financiar pe termen mediu sau lung utilizat pentru închirierea sau achiziționarea de bunuri noi sau second-hand. Operațiunea este o tehnică de finanțare nebancară foarte recomandată companiilor nou lansate sau companiilor puternic îndatorate. Leasingul are un rol cu precădere în dezvoltarea sectorului de afaceri având un rol și în promovarea vânzărilor, mai ales în cazul bunurilor de folosință îndelungată.

În acest moment sunt disponibile două tipuri de leasing: Leasing Operațional și Leasing Financiar

Leasingul financiar este un contract de închiriere care-ţi oferă la finele lui posibilitatea să achiziţionezi bunul și să devii proprietar contra unei valori reziduale.

Leasingul operațional este un contract de închiriere cu diferenţa că la finele perioadei contractuale bunul, care face obiectul contractului de leasing, nu poate fi achiziţionat.

Leasingul operaţional este mult mai strict comparativ cu cel financiar. Un client care optează pentru leasing operaţional trebuie să opteze de la început pentru o structură clară a contractului. Acesta trebuie să precizeze clar numărul de km parcurşi în timpul desfăşurării leasingului, reparaţiile care vor fi făcute dar şi perioada exactă de desfăşurare a contractului. Comparativ, un client de leasing financiar, poate să aibă o mai mare flexibilitate, prin faptul că numărul de km este la alegerea lui sau poate cesiona/închide contractul după 12 luni.

Ce variantă de leasing să alegi?

Dacă îți dorești un automobil doar în folosință temporară, iar la finalul contractului automobilul să ramână în proprietatea companiei, achitând pentru acest serviciu rata lunară stabilită în contract, vei alege un contract de leasing operațional. În acest caz, rata pe care o vei achita lunar va fi calculată în funcție de rulajul anual, marja uzurii, dobândă și durata contractului și va conține atât plata pentru închirierea bunului, cât și întreținerea și asigurarea acestuia. Astfel, vei plăti doar pentru ceea ce folosești, iar la final vei returna mașina fără a-ți asuma riscul de revânzare, în timp ce vei putea alege o nouă mașină după același principiu.

Dacă la finele contractului îți dorești ca automobilul să rămână în proprietatea ta., atunci vei putea opta pentru leasingul financiar.

Acum, că am dezvoltat cele două forme de leasing, să clarificăm situația în care la finele contractului de leasing rămâi proprietarul automobilului.

Iată câteva aspecte esențiale pe care trebuie să le iei în calcul:

  • Automobilul este proprietatea companiei de leasing până la achitarea integrală a acestuia, ratele lunare și valoare reziduală a bunului, plată în baza căreia se face transferul dreptului de proprietate.
  • Potrivit legii, contractul de leasing nu poate fi semnat pe un termen mai mic de 1 an și nu poate depăși 5 ani.
  • Obligatoriu, veți achita polițele de asigurare RCA și CASCO, pe lângă rata lunară sau pot fi incluse direct în suma pe care o vei achita lunar.
  • Toate celelalte taxe aferente ratei de leasing, impozite, le vei achita, în calitate de beneficiar al automobilului.
  • Un aspect extrem de important – de regulă, valoarea contractului este în euro, ceea ce înseamnă că vei fi supus unui risc valutar, având în vedere fluctuația valutei pe piața financiară.
  • Este necesară achitarea unui avans negociat în contract.
  • Rambursarea anticipată a leasingului se poate face până la expirarea contractului, dar va implica o penalitate simțitoare, care este prevăzută în contract, fiind o formă prin care-și asigură și compania de leasing profitul sau lipsa de pierderi financiare.
  • Atenție la rezilierea contractului! Dacă inițiativa aparține clientului (persoană fizică sau juridică), va fi necesară achitarea unei penalitate impunătoare, astfel încât compania de leasing să-și acopere pierderea financiară. Mai mult, dacă ai achitat rata o perioadă X și soliciți rezilierea, bunul va fi luat, fără a primi suma achitată până în acel moment.

Dacă intenționezi să achiziționezi un automobil în leasing, o echipă formată din peste 20 de consilieri dedicați mobilității sunt pregătiți să îți ofere toate informațiile necesare, pentru ca tu să poți lua cea mai bună decizie.

Achiziția unei mașini, indiferent că este nouă sau rulată și indiferent de marcă, este o decizie importantă.

TopSelection.ro este o interfața bazată pe experiența livrării a mii de mașini. Aici vei regăsi peste 500 de oferte cu mașini disponibile în 5 locații din țară.

Contul tău de client în portalul APAN Top Selection îți oferă extra avantaje la achiziția unui automobil.

Surse: leasingauto.ro; idealeasing.ro; autoblog.md;

Lasă un comentariu...