Audi Q4 Sportback e-tron concept

12
  • Audi prezintă conceptul coupé-ului Q4 e-tron
  • Tehnologiile de eficientizare permit autonomii de peste 500 de kilometri
  • Versiunea din producția de serie va fi lansată în anul 2021, fiind al șaptelea model electric al mărcii Audi.

       Din perspectivă tehnică, sunt gemeni identici, dar din punctul de vedere al formei, fiecare are propriile caracteristici distinctive: conceptul Audi Q4 e-tron le-a oferit deja în 2019 vizitatorilor de la Salonul Auto de la Geneva anumite impresii asupra primului SUV compact electric al mărcii Audi, iar Q4 Sportback e-tron este al doilea model al gamei, un SUV-coupé ce va intra în producția de serie în 2021.

       Astfel, cu un avans de 1 an înaintea livrării, potențialii clienți ai modelului Q4 au deja posibilitatea să aleagă versiunea lor preferată: un SUV clasic robust și adaptabil sau un coupé dinamic și elegant. Dimensiunile celor două versiuni Q4 sunt aproape identice. Cu o lungime exterioară de 4,60 metri și o înălțime de 1,60 m, varianta Sportback este cu 1 centimetru mai lungă și mai scundă. Ambele variante Q4 au aceeași lățime, și anume de 1,90 m și același ampatament, de 2,77 metri.

       Totodată, ambele variante vor avea aceeași tehnologie de propulsie, conceptele oferind deja perspective clare asupra motorizărilor de top ce vor fi disponibile pentru modelul din producția de serie. În acest sens, două motoare electrice vor mobiliza o putere totală de 225 kW. Specific modelelor Audi, puterea va fi transpusă pe șosea de tracțiunea integrală quattro. Datorită tracțiunii excelente, ambele versiuni Q4 vor accelera de la 0 la 100 km/h în doar 6,3 secunde. Viteza maximă va fi limitată la 180 km/h.

        Având o capacitate de 82 kWh, bateria mare ocupă aproape întreaga suprafață dintre punți a podelei. Autonomia de peste 450 de kilometri, conform WLTP, redefinește standardele în clasă. Versiunile cu tracțiune spate vor oferi o autonomie de peste 500 de kilometri, conform WLTP. Tehnologia de propulsie a conceptelor Q4 e-tron se bazează pe platforma modulară de electrificare (MEB), ce va fi utilizată pentru numeroase modele electrice care vor fi produse pe viitor de Grupul Volkswagen, de la clasa compactă, la clasa superioară de talie medie. Conceptul Audi Q4 Sportback e-tron oferă deja o perspectivă foarte detaliată asupra celui de-al șaptelea modele electric Audi din producția de serie, ce va fi lansat în anul 2021.

       Exteriorul

        Linia siluetei Sportback coboară spre spate într-o unduire subtilă și dinamică, iar linia plafonului se continuă cu montanții D și se încheie cu eleronul orizontal de la nivelul liniei inferioare a lunetei De aceea, viitorul Audi Q4 Sportback pare mai lung decât fratele său Q4 e-tron.

       Banda luminoasă atractivă ce unește cele două blocuri optice din spatele noului Audi Q4 Sportback e-tron a fost integrată pentru a arăta apartenența la familia e-tron. Un alt indiciu în acest sens se găsește în interiorul blocurilor optice, unde linia unduită a LED-rilor este un alt element preluat de la fratele mai mare. De asemenea, un alt element comun celor două versiuni Q4 este designul marcant al difuzorului din bara de protecție, cu lamelele orizontale și emblema e-tron centrală iluminată.

      Privit din față, Q4 Sportback e-tron arată marca de care aparține prin grila Singleframe și sigla cu patru inele. E de netrecut cu vederea și faptul că este un automobil electric, căci, asemeni primului Audi electric din producția de serie, rama octogonală aproape verticală încadrează și la acest nou concept o suprafață structurată închisă, în locul grilei tradiționale.

        Aripile proeminente ale tuturor celor patru roți sunt un alt detaliu de design cllasic pentru marca Audi, încă de pe vremea modelului quattro originar, din anul 1980. Elementele evazate ale conceptelor Q4 e-tron și Q4 e-tron Sportback sunt integrate organic și armonios, adăugând profilului o alură caracteristică. Accentuarea pragurilor dintre punți, adică a locului în care este instalată bateria, sursa de energie a SUV-ului, este încă o trăsătură specifică modelelor e-tron. Roțile mari de 22 de inchi indică fără echivoc potențialul celui mai nou membru al familiei Audi.

        Conceptul Q4 Sportback e-tron este vopsit în noua noua nuanță Gri Kinetic cu efect metalizat și sidefat, ce creează ape ușor verzui când lumina cade pe carosiere într-un anumit unghi. Pentru contrast, secțiunile inferioare ale caroseriei sunt vopsite cu un gri închis, o segmentare ce accentuează arhitectura lată și orizontală a automobilului.

      Spațiu generos: interiorul

       Datorită acestor dimensiuni, conceptul Audi Q4 Sportback e-tron se încadrează în treimea superioară a clasei compacte, SUV-ul electric fiind totodată un all-rounder agil, din punctul de vedere al posibilităților de utilizare. În ceea ce privește interiorul însă, ampatamentul de 2,77 metri îl situează cu cel puțin o clasă mai sus. Deoarece nu mai există tunelul de transmisie care să restricționeze spațiul, conceptul Audi Q4 Sportback e-tron oferă spațiu și confort neașteptat, mai ales la nivelul picioarelor în față și, chiar mai mult în spate.

        Combinarea culorilor accentuează și mai pregnant spațiul generos, culorile deschise și calde dominând partea superioară a interiorului, în contrast cu mocheta închisă la culoare. Plafonul interior, montanții și partea superioară a panourilor portierelor și planșa de bord sunt acoperite cu material textil alb și bej. Iar pentru că sustenabilitatea nu este o prioritate principală doar în ceea ce privește sistemul electric de propulsie, noile Audi Q4 și Audi Q4 Sportback au podeaua acoperită cu materiale reciclate. În locul elementelor de decor cromate, suprafețele sunt acoperite cu vopsea aplicată în mai multe straturi, evidențiind calitatea superioară a finisajului. Plexiglasul vopsit mătuit de pe aplicații generează un efect incitant de adâncime. Cele patru scaune cu tetiere integrate sunt tapițate cu Alcantara finisată cu cea mai mare atenție. Cusăturile duble executate cu fir gros rafinează tapițeria.

       După volan este integrat afișajul Audi virtual cockpit, ce furnizează cele mai importante elemente, precum viteza, nivelul de încărcare și instrucțiunile de navigație. Display-ul head-up de mari dimensiuni cu funcție de realitate augmentată este o dotare nouă, ce afișează grafic informații importante, inclusiv săgețile ce indică șoferului când să vireze. Informațiile sunt proiectate direct pe parcursul carosabilului.

    Panourile de comandă concepute ca elemente tactile integrate pe spițele volanului pot fi utilizate pentru a selecta funcțiile frecvent folosite. Pe centru, deasupra consolei centrale, este instalat un touchscreen de 12,3 inchi ce permite afișarea și operarea funcțiilor de infotainment, precum și a altor funcții ale automobilului. Ecranul acesta este ușor înclinat spre șofer, pentru a putea fi utilizat mai ușor și mai confortabil. Dedesubt se găsește o bandă cu butoane ce pot fi folosite pentru a controla sistemul de aer condiționat.

     Deoarece nu mai este necesară folosirea consolei centrale pentru elementele funcționale, precum levierul schimbătorului sau levierul frânei de mână, locul acesta este acum utilizat pentru un compartiment spațios de depozitare, ce include și un suport pentru telefonul mobil. Aici se găsește și o zonă orizontală cu design de calitate premium, în care este integrat butonul pentru modul transmisiei și care servește, de asemenea, pe post de capac pentru partea frontală a consolei. Suplimentar față de compartimentul de depozitare inferior clasic, portierele oferă acum și posibilitatea de a păstra sticle în compartimentul de depozitare superior cu formă specială, unde sticlele sunt mai ușor de accesat.

      Performanță și eficiență: trenul de rulare și suspensiile

      Platforma modulară de electrificare (MEB) oferă o gamă largă de trenuri de rulare și de niveluri de putere. Conceptul Audi Q4 Sportback e-tron dispune de versiunea de înaltă performanță, cu puntea față și cea din spate antrenate fiecare de câte un motor electric. Q4 Sportback este deci un quattro. Nu există conexiune mecanică între punți. În schimb, sistemul electronic de control optimizează distribuția cuplului, în doar câteva fracțiuni de secundă. Astfel SUV-ul poate asigura tracțiune optimă în toate condițiile meteo și pe orice fel de suprafață de rulare.

      În cele mai multe cazuri, conceptul Q4 Sportback e-tron face uz pentru eficientizare, în principal de motorul electric din spate. Acesta este un motor electric sincron cu excitație permanentă. Din aceleași motive de eficientizare, cuplul este în general distribuit cu accent pe puntea spate.

     Dacă șoferul are nevoie de o putere mai mare decât poate furniza motorul electric din spate, sistemul electric de tracțiune integrală va utiliza motorul asincron frontal pentru a redistribui cuplul spre puntea față, conform necesarului. Aceasta se întâmplă și predictiv, înainte de derapare, în condiții de polei sau la abordarea virajelor cu viteză mare sau când automobilul subvirează sau supravirează.

     Motorul electric din spate generează 150 kW și un cuplu de 310 Nm, iar cel din față antrenează roțile cu până la 75 kW și 150 Nm. Puterea totală a sistemului este de 225 kW. Bateria automobilului înmagazinează 82 kWh, ceea ce permite o autonomie de peste 450 kilometri, conform WLTP. Bateria poate fi încărcată la maximum 125 kilowați, astfel că are nevoie de puțin mai mult decât de 30 de minute pentru a ajunge la 80% din capacitatea totală.

     Dar sursa acestei autonomii excelente nu este doar bateria cu capacitate mare, ci implică mult mai multe soluții tehnice avansate. Asemeni primului membru al familiei, adică Audi Q4 e-tron, și Audi Q4 Sportback este un virtuoz al eficienței, cu “talente speciale”, de la coeficientul aerodinamic extrem de redus al caroseriei, de 0,26, adică cu 0,01 mai puțin decât la SUV-ul Q4 e-tron. Gama modelelor electrice compacte oferă, de asemenea, o strategie sofisticată de recuperare, nelăsând neexploatată nicio opțiune de eficientizare. Managementul termic complex al sistemului de propulsie și al bateriei, ce face uz de o pompă de căldură cu CO₂, contribuie la rândul său în acest sens.

     Manevrabilitate sportivă și precisă

     Un factor-cheie pentru caracterul sportiv și caracteristicile dinamice transversale extraordinare este poziția centrală joasă în care sunt instalate componentele sistemului de propulsie.  Sistemul acumulatorilor de înaltă tensiune este adaptat optim dimensiunilor modelului Audi Q4 Sportback și este poziționat între punți, luând forma unui bloc compact lat și subțire, instalat sub compartimentul pasagerilor. Ansamblul bateriei cântărește 510 kilograme. Centrul de greutate al conceptului Audi Q4 Sportback e-tron se situează astfel la un nivel similar unei limuzine cu sistem de propulsie clasic.

      Distribuția sarcinii asupra punților este perfect echilibrată, fiind de aproape 50:50. Roțile din față ale conceptului Q4 Sportback e-tron sunt ghidate de o punte MacPherson cu amortizoare adaptive. În spate, modelul face uz de o punte multi-link cu arcuri separate și amortizoare adaptive.

    Platforma modulară de electrificare MEB: baza tehnologiilor

     MLB, MQB, adică platforma modulară longitudinală și platforma modulară transversală: aceste sisteme modulare de componente utilizate deja de marcă în dezvoltarea automobilelor s-au dovedit a fi un mare succes pentru Audi și pentru Grupul Volkswagen. Platformele anterioare au fost concepute în principal pentru a fi utilizate cu motoarele cu ardere internă. Nou și diferit la platforma modulară de electrificare este faptul că a fost concepută special și exclusiv pentru automobilele cu sisteme de propulsie electrică. Punțile, trenul de rulare, ampatamentele și interacțiunea dintre componente au fost toate selectate și adaptate special pentru mobilitatea electrică. Astfel, poziționarea bateriei de mare volum și geometria sa pot fi optimizate fără a fi necesare concesii, ca la platformele anterioare, MLB și MQB.

     Totodată, MEB oferă un potențial enorm pentru diferite sinergii. Această platformă servește în primul rând ca bază pentru automobilele electrice din segmentul A de mare volum și permite dezvoltarea celor mai bune tehnologii, ce sunt astfel disponibile tuturor mărcilor, putând fi utilizate pentru diferite automobile electrice. Drept urmare, platforma MEB permite mobilității electrice să se impună și în segmentul compact, un segment deosebit de sensibil la preț.

   Inițiativa electrică: peste 20 de modele electrice până în 2025

    Marca auto cu patru inele și-a lansat ofensiva electrică odată cu premiera mondială a SUV-ului pur electric Audi e-tron, în septembrie 2018. Până în anul 2025, Audi va oferi peste 20 de automobile cu propulsie pur electrică, pe cele mai importante piețe din lume, acoperind cu modelele electrice circa 40% din vânzările sale. SUV-urile din acest portofoliu includ modelele e-tron* și e-tron Sportback*. De asemenea, va urma o gamă de modele cu caroserii clasice, precum Avant și Sportback. Astfel, gama va acoperi toate segmentele importante de piață, de la clasa compactă, la clasele de lux.

     Aveți întrebări legate de modelele Audi? Lăsați-ne un mesaj la adresa de e-mail contact@apanautomobile.ro sau pe pagina de Facebook APAN Automobile Audi și răspundem cu plăcere solicitărilor dumneavoastră!

0 replies on “Audi Q4 Sportback e-tron concept”