16 lucruri pe care nu le știai despre Jeep-uri

10

Brandul Jeep se bucură de un succes cu care puțini alți producători se pot lăuda. În anul 2014 s-au vândut 1 milion de modele, iar 4 ani mai târziu, aceștia au reușit aproape să își dubleze vânzările, la 1.9 milioane. Parte din acest succes îl constituie și brandingul – numele „Jeep” este sinonim cu autoturismele cool și distractive, iar pe cât de capabile sunt pe off-road, pe atât de confortabile sunt și pe asfalt. Versatilul Jeep este un produs american desăvârșit, cufundat în istorie, iar de aproape 80 de ani de când armata americană a avut ocazia să testeze primul prototip Jeep din lume, acest brand este înconjurat de folclor, legende, mituri și mister.

Jeep-ul a fost construit pentru război – literalmente

America nu era încă în război în anul 1940, dar făcea pregătiri pentru a intra într-un conflict global ce înghițise deja o mare parte din Europa, Asia și Africa. Militarii aveau nevoie de un vehicul de recunoaștere, capabil și robust, dar în același timp agil și polivalent, ce putea să îndure condițiile dure ale unui război; cu ajutorul acestuia, Forțele Armate ale Americii aveau să devină cele mai rapide și mobile forțe de luptă din lume. Au fost solicitări de licitație din partea a 135 de producători auto, însă doar trei – Bantam, Willy’s-Overland și Ford – au putut să construiască prototipurile în conformitate cu standardele exacte ale Armatei, dar și în termenul limită. Prototipul „Quad” al celor de la Willy’s-Overland a impresionat cel mai mult, prototip ce avea să devină modelul „MB” al celor de la Willy’s, în anul 1941, când deja Pearl Harbor forțase America să intre în al Doilea Război Mondial.

Jeep-ul inițial a fost proiectat în două zile

Armata ceruse un prototip, funcțional în doar 49 de zile. Compania Bantam l-a recrutat pe inginerul Karl Probst, care a proiectat în două zile și două nopți ceea ce avea să devină primul prototip Jeep; în ziua următoare, acesta a comunicat costurile de producție, iar în a patra zi, a înmânat Armatei oferta completă și finală, împreună cu planurile.

Un Jeep ce a urcat pe treptele Capitoliului Statelor Unite

În februarie 1941, Washington Daily News a publicat o fotografie a unui Jeep ce urca treptele Capitoliului Statelor Unite ale Americii, în Washington D.C. Willys-Overland a organizat acest „tur de forță” pentru a demonstra capabilitățile off-road ale mașinii, alături de un senator și personal militar. Atunci când un cronicar de la Daily News a dorit să afle cum se numește această „mașinărie”, șoferul de test drive i-a răspuns; „este un Jeep” – termen ce l-a auzit la soldații din Fort Holabird –  el cunoscând până atunci vehiculul doar sub numele de „Quad”.

Numele „Jeep” este un mister

Cele trei prototipuri inițiale prezentate Armatei au devenit cunoscute sub numele de „jeep”, cu minuscule, însă adevărata origine a acestui nume este necunoscută, pierzându-se în istorie. Sunt numeroase legende urbane pe marginea acestei teme, însă niciuna dintre acestea nu a fost confirmată. Cea mai plauzibilă dintre ele este aceea care spune că Armata americană a folosit ca abreviere „GP” pentru „general purposes” (scopuri generale) sau „government purposes” (scopuri guvernamentale), fapt ce a dus ulterior la pronunțarea colocvială „jeep”.

Un Jeep a câștigat premiul „Purple Heart”

Un Jeep cu porecla „Old Faithful” („Bătrânul de încredere”) a servit patru generali din Marină în timpul Bătăliei din Guadalcanal și a invaziei Bougainville din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Această mașină avea să fie primul vehicul decorat, fiind premiat cu „Purple Heart” („Inima Mov”), pentru „rănile” primite în luptă – două găuri în parbriz, provocate de șrapnel. Ulterior, se pare că „Old Faithful” a dispărut din Muzeul Marinei și s-a pierdut în istorie.

Modelul CJ a fost conceput pentru fermieri

În a doua jumătate a anilor 1940, mărețul Willys MB a suferit o metamorfoză ce avea să îl pregătească pentru o nouă „aventură” – în civil. A fost transformat în ceea ce avea să devină poate cel mai consacrat vehicul al celor de la Jeep – modelul CJ. Proiectat ca și un „cal de povară” pentru utilizarea în fermă, 4 milioane din cei 5.5 milioane de fermieri la vremea aceea, nu dețineau nici camion, nici tractor. Creat pentru a „trimite caii la păscut”, CJ  nu înseamnă altceva decât „Civilian Jeep”.

Jeep-urile au fost mașinile inițiale ale poștei

În anul 1984, Serviciul Poștal din SUA a pus în funcțiune Grumman Long Life ca vehiculul standard de livrare a corespondenței. Cunoscutul LLV rămâne doar al doilea vehicul pus în funcțiune de USPS în 65 de ani. Mașina poștală pe care LLV a înlocuit-o a fost Jeep DJ (Dispatcher Jeep), un vehicul cu volanul pe dreapta construit special în acest scop, pe care USPS l-a comandat ca primul său autoturism poștal, în anii 1950.

Grand Wagoneer a fost primul SUV de lux

Înainte cu aproape un deceniu față de cel dintâi model Range Rover apărut, Jeep Grand Wagoneer a reprezentat primul SUV de lux scos pe piață, în anul 1963. GW s-a schimbat foarte puțin în timpul său de aproape 30 de ani – atât de puțin încât i-a fost oprită producția în 1991 și a fost unul dintre ultimele vehicule cu carburator vândute ca noi, în S.U.A.

Conducătorii de Jeep au propriul lor salut

Barcagiii nu sunt singuri în arta de a face cu mâna afectuos celorlalți colegi de breaslă. „Jeeperii” au și ei propriul lor salut, în trafic – mai multe versiuni, de fapt. De exemplu, un fluturat viguros de mână; două sau patru degete ridicate de pe volan, pe lângă restul tipurilor de salut, specifice cluburilor locale Jeep care au aceste „norme”. Chiar și așa, unii șoferi spun că veți primi un astfel de salut doar dacă conduceți anumite modele Jeep, și anume CJ, YJ, TJ și JK.

„Jeeperii” au propriul lor safari anual

Camera de Comerț din Moab, Utah, a lansat primul dintre aceste evenimente – Jeep Safari, în anul 1967, eveniment ce avea să devină o tradiție anuală printre șoferii acestui brand, atrăgându-i din toată lumea. Un tip unic de event, safariul a fost scena distracțiilor și a lucrurilor mai puțin comune, cum ar fi avioanele care aruncau pachete întregi cu înghețată, în timpul prânzului. A crescut și a evoluat de-a lungul timpului într-o tradiție anuală de Paște.

Jeep-urile au fost consacrate în TV, dar și ca jucării

„Mork and Mindy” și „The Dukes of Hazzard” au fost două dintre cele mai vizionate seriale de televiziune la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor ’80, în America. Primul era despre un extraterestru care încearcă să se amestece printre pământeni, iar cel de-al doilea despre cum doi frați și verișoara lor își petrec zilele frustrând forțele de ordine locale. În afară de popularitatea acestora, serialele nu aveau prea multe în comun – cu excepția Jeep-urilor. Modelul CJ-7 Golden Eagle a lui Daisy Duke era numit Dixie, iar Jeep-ul din „Mork and Mindy” nu avea un nume, însă era întotdeauna albastru. Ambele modele au fost vândute ulterior, în miniatură, în seturi de jucării bazate pe show-urile care le-au făcut celebre.

Humvee-ul a înlocuit Jeep-ul

Jeep-urile au fost vehiculele militare standard de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, din Coreea până în Vietnam. În anii 1980 însă, armata a început să dezvolte o mașină mai mare, mai grea și mai durabilă, ca parte a strategiei sale de modernizare a vehiculelor de luptă. Așa s-a născut Humvee (High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicle), iar mult lăudatul Jeep a fost retras la „viața în civil”.

Jeep a pierdut o bătălie de imagine în fața lui Hummer

La fel cum Jeep CJ a fost un model civil al unui vehicul militar, creat inițial pentru luptă, Hummer a fost versiunea civilă a modelului M998 Humvee. De asemenea, la fel ca și Jeep-ul, Hummer avea o grilă distinctă cu șapte fante, fapt ce a obligat grupul Chrysler să depună un proces împotriva GM, care deținea Hummer. În 2002, Curtea de Apel a dat câștig de cauză celor de la General Motors, iar Hummer-ului i s-a permis să își păstreze grila de tip Jeep.

Presa a condamnat CJ-ul la moarte și a „născut” Wrangler-ul

Jeep-ul „civil” a rezistat timp de 41 de ani, din 1945 până în 1986, când primul Wrangler din lume (YJ) a debutat la Salonul Auto de la Chicago. CJ fusese deja ca și „condamnat” atunci când emisiunea TV „60 Minutes” a difuzat un segment care prezenta faptul că acesta s-ar putea răsturna în unele situații. Deși răsturnările erau incredibil de rare, filmarea a marcat sfârșitul pentru CJ, dar a dat naștere unei legende. Probabil cel mai bun partener pentru un weekend off-road, Wrangler reprezintă ceea ce îi vine în minte cuiva care aude menționat astăzi numele de „Jeep”.

Wrangler a avut faruri pătrate timp de aproape un deceniu

Alături de grilele lor emblematice cu șapte fante, farurile rotunde sunt unul dintre acele lucruri care fac Jeep-urile identificabile instantaneu. Între anii 1987-95 însă, acest model avea „ochii” pătrați, pentru a se distinge de CJ-urile de odinioară.

„Blestemul” Jeep

Acest brand a prosperat de-a lungul deceniilor, dar nu același lucru se poate spune și despre companiile ce l-au deținut. Willys-Overland a creat Jeep-ul, dar Kaiser-Frazer a cumpărat Willys în 1953, ultima mașină a acestora ieșind de pe liniile de producție doi ani mai târziu. Kaiser a devenit Kaiser Jeep International în 1963, dar până în 1970, America Motors Corp. l-a înghițit. Brandul Jeep s-a vândut foarte bine în tot acest timp, însă AMC a suferit o moarte lentă și dureroasă. În 1987, Chrysler a cumpărat AMC pentru 1,5 miliarde de dolari, cu marca Jeep drept bijuteria coroanei. Cu toate că Jeep a continuat să prospere, aproximativ zece ani mai târziu, în 1998, Daimler a cumpărat Chrysler. La mai puțin de un deceniu, în 2007, Daimler s-a „eliberat” de divizia Chrysler, iar din anul 2014, proprietarul mărcii a devenit Fiat Chrysler Automobiles. În prezent, grupul Stellantis care reprezintă fuziunea dintre PSA și FCA, deține pe lângă alte 13 branduri de mașini și marca Jeep, care continuă să prospere.

0 replies on “16 lucruri pe care nu le știai despre Jeep-uri”