Audi colaborează cu Netflix și este marca auto oficială a filmului “The Gray Man”

7

  • În noul film de acțiune regizat de Joe și Anthony Russo, patru roluri sofisticate și ingenioase sunt “jucate” de diferite automobile Audi
  • Audi și Netflix au publicat un video exclusiv din timpul filmărilor, în care pot fi văzute automobilele în acțiune
  • Audi și Netflix au colaborat la realizarea mult așteptatului film “The Gray Man”, ce dezvălui fanilor din întreaga lume universul incitant al lui Sierra Six (Ryan Gosling). În calitate de marcă auto oficială a filmului, Audi a pus la dispoziție modelele electrice Audi RS e-tron GT* și Audi Q4 Sportback e-tron*, precum și un Audi RS 7 Sportback* și un Audi R8 Coupe*.
  • Lansarea din 15 iulie a filmului “The Gray Man” a fost rezervată doar anumitor cinematografe din lume. Începând de azi, 22 iulie, filmul va putea fi urmărit pe Netflix. “The Gray Man” este un thriller internațional modern, cu numeroase vedete în distribuție: Ryan Gosling (Sierra Six), Chris Evans (Lloyd Hansen), Ana de Armas (Dani Miranda), Jessica Henwick (Suzanne Brewer), Regé-Jean Page (Denny Carmichael), Wagner Moura (Laszlo), Julia Butters (Claire), Dhanush (Avik San), cu Billy Bob Thornton (Donald Fitzroy) și Alfre Woodard (Margaret Cahill) și alții.

Patru automobile Audi în lumina reflectoarelor

Sierra Six (Ryan Gosling) conduce în film un Audi RS e-tron GT* electric, iar agenta Dani Miranda (Ana de Armas) un Audi Q4 Sportback e-tron*, de asemenea 100% electric. Audi RS 7 Sportback* apare într-o urmărire cu agentul Dani Miranda la volan, iar un Audi R8 Coupé* poate fi admirat într-o scenă ce îl are pe Avik San (Dhanush) ca protagonist.

“Acest film va atrage și fascina publicul din întreaga lume,” spune Henrik Wenders, Directorul mărcii AUDI în cadrul AUDI AG. El detaliază amploarea reală a rolului jucat de AUDI în cadrul producției, acesta extinzându-se mult peste simpla furnizare a automobilelor. “Această colaborare ne-a oferit ocazia să simțim nemijlocit acțiunea și viteza. Asemeni fraților Russo, și noi, la Audi, folosim tehnologia pentru a crea experiențe inedite, nemaivăzute,” explică el. “Audi a colaborat cu regizorii Joe și Anthony Russo la selectarea automobilelor. A fost realmente fascinant să fim partenerul acestei producții și să colaborăm îndeaproape cu Netflix.”

Anthony Russo a declarat: “În îndeplinirea rolului nostru de narator suntem permanent în căutarea și explorarea noilor tehnologii, pentru a găsi noi instrumente cu care să creăm ceva ce nimeni altul nu a mai creat vreodată înaintea noastră. Această provocare ne fascinează. Aș aplica această abordare în toate privințele și în particular pentru automobile, având în vedere evoluția pe care automobilele o parcurg în prezent.

Chiar dacă ador mașinile din trecut și pe cele din prezent, sunt, fără doar și poate, extrem de interesat de viitorul universului auto. Este o nouă frontieră fascinantă, ce ne va oferi experiențe absolut noi, nu doar în calitate de șoferi sau consumatori, ci și în calitate de persoane ce coexistă cu automobilul.”

După lansarea de azi, vineri, 22 iulie 2022, Audi va relata povestea din spatele modelului Audi Q4 Sportback e-tron*, publicând un scurt film din care publicul va afla cum a făcut cunoștință agenta Dani Miranda (Ana De Armas) cu automobilul ei electric.

Această colaborare dintre Audi și Netflix va fi sărbătorită în aproape 30 de țări din jurul globului, cu ocazia premierei. Astfel, Audi își va prezenta flota de automobile 100% electrice, precum și proiectele digitale și din social media ce le vor oferi fanilor posibilitatea de a se cufunda și mai adânc în universul filmului “The Gray Man”.

Pentru a afla detalii despre modul în care frații Russo au colaborat cu Audi pentru a realiza “The Gray Man” și pentru a vedea un video exclusiv cu imagini din timpul realizării filmului cu mașinile în acțiune, vizitați progress.audi: The Gray Man – Frații Russo și The Gray Man – noi perspective.

Despre Netflix

Netflix este cel mai mare furnizor mondial de servicii de streaming, cu 222 de milioane de abonamente plătite în peste 190 de țări. Abonații pot urmări seriale TV, documentare, filme și jocuri pentru dispozitive mobile, dintr-o gamă amplă de genuri și limbi. Abonații pot urmări oricât de multe filme doresc, la orice oră și din orice loc, având nevoie doar de un ecran conectat la internet. Abonații pot urmări, întrerupe și continua filmele după cum doresc, fără publicitate sau alte obligații.

Echipa APAN Automobile Audi te invită să te înscrii la test-drive cu cele mai noi modele la showroom-ul din Galați, Str.Brăilei, nr.269 sau la adresa de mail contact@apanautomobile.ro.

Sursa: Audi România

Consumul de combustibil/electric și emisiile** modelelor menționate anterior:

Audi Q4 Sportback e-tron
Consum mixt de energie electrică în kWh/100 km: 21,0-16,5 (WLTP); 18,1-15,0 (NEDC); emisii mixte de CO₂ în g/km: 0

Audi RS e-tron GT
Consum mixt de energie electrică în kWh/100 km: 22,6-20,6 (WLTP); 20,2-19,3 (NEDC); emisii mixte de CO₂ în g/km: 0

Audi RS 7 Sportback
Consum mixt de combustibil în l/100 km: 11,6 – 11,5; emisii CO₂ mixte în g/km: 265 – 263

Audi R8 Coupé V10 performance
Consum mixt de combustibil în l/100 km: 13,0 – 12,9; emisii CO₂ mixte în g/km: 299 – 294

**Consumul și emisiile comunicate au fost determinate conform metodelor de măsurare prevăzute de lege. Începând cu 1 septembrie 2017, anumite autovehicule noi sunt omologate de tip conform Procedurii Armonizate la Nivel Mondial de Testare a Vehiculelor Ușoare, abreviată WLTP (engl. World Harmonised Light Vehicle Test Procedure). Aceasta este o procedură mai realistă de testare pentru măsurarea consumului de combustibil și a emisiilor de CO₂. Începând cu 1 septembrie 2018, WLTP va înlocui treptat Noul ciclu de conducere european (New European Driving Cycle, sau NEDC). Având în vedere condițiile mai realiste de testare, valorile de consum și de emisii de CO₂ măsurate conform WLTP sunt, în multe cazuri, mai mari decât cele măsurate conform NEDC. Informații adiționale despre diferențele dintre WLTP și NEDC puteți găsi la www.audi.de/wltp.

În prezent este încă obligatorie comunicarea valorilor conform NEDC. La modelele care au fost omologate de tip conform WLTP, valorile NEDC sunt derivate din valorile conform WLTP. Valorile WLTP pot fi comunicate dacă se dorește până la momentul la care acestea devin obligatorii. Dacă valorile NEDC sunt comunicate ca interval, acestea nu se referă la un autovehicul anume și nu reprezintă o parte integrantă a ofertei. Acesta valori sunt comunicate doar cu scopul de a servi comparării diferitelor tipuri de autovehicule. Dotările și accesoriile adiționale (componentele instalate suplimentar, anvelopele de alte dimensiuni, etc.) pot modifica parametrii relevanți ai autovehiculului, ca de ex. masa, rezistența la înaintare și caracteristicile aerodinamice și, alături de condițiile meteo și de condițiile din trafic, precum și stilul individual de condus, pot influența consumul de energie electrică, emisiile de CO₂ și performanțele automobilului.

Informații suplimentare cu privire la consumul oficial de combustibil și la emisiile de CO₂ oficiale pentru autoturismele noi sunt oferite în “Ghidul cu informații referitoare la consumul de combustibil, emisiile de CO₂ și consumul de energie electrică ale autovehiculelor noi”, disponibil gratuit în toate punctele de vânzare ale Uniunii Europene.

Lasă un comentariu...