La vânzarea unui autoturism cu cel mult 8 locuri pe scaune, înmatriculat, înregistrat sau introdus pe piaţă în România, vânzătorul va remite cumpărătorului un certificat ”RAR Auto-Pass” valabil pentru 60 de zile. Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a adoptat proiectul legislativ, prezentat la inițiere de Profit.ro și adoptat ulterior de Senat.
Măsurile sunt prevăzute într-o propunere legislativă care aduce noi reglementări la certificarea istoricului vehiculelor rutiere utilizate în vederea înmatriculării acestora în România. Propunerea vizează, în special, stoparea practicii de a comercializa autoturisme care au kilometrajul dat înapoi. Guvernul a transmis Parlamentului că susține inițiativa și a formulat și o serie de amendamente, dintre care unele au fost preluate de aleși Potrivit proiectului adoptat, Regia Autonomă Registrul Auto Român (RAR) va înființa și gestiona registrul electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în România.
Conform proiectului adoptat, RAR va elibera contra cost deținătorilor de autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune – autoturisme, un certificat denumit ”RAR Auto-Pass”. Acest certificat va conține informațiile existente în registru cu privire la istoricul citirii odometrului, implicarea vehiculului rutier într-un eveniment care a produs avarii grave la sistemul de direcție, sistemul de frânare sau la structura de rezistență a caroseriei ori a șasiului sau la alte sisteme de siguranță activă ori pasivă, precum și la neprezentarea vehiculului rutier în cadrul unei campanii de rechemare a vehiculelor rutiere care au fost înmatriculate, înregistrate sau introduse pe piață în România. În cazul în care în registru nu sunt disponibile informații referitoare la vehiculul rutier respectiv, în locul certificatului „RAR Auto-Pass”, RAR va emite gratuit un document prin care se va menționa această situație. La vânzarea unui vehicul rutier înmatriculat, înregistrat sau introdus pe piață în România, vânzătorul va remite cumpărătorului un certificat ”RAR Auto-Pass” valabil, pentru vehiculul rutier supus vânzării, sau documentul cu privire la lipsa informațiilor din noul certificat. Certificatul „RAR Auto-Pass” menționat este valabil 60 de zile de la data eliberării acestuia. Proiectul mai prevede că domeniul de aplicare al certificatului „RAR Auto-Pass” poate fi extins şi la alte categorii de vehicule rutiere prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.
Tot conform formei finale a proiectului, în cazul în care odometrul este defect sau nu funcționează corespunzător, proprietarul/utilizatorul menționat în certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului este obligat să îl repare sau să îl înlocuiască fără întârziere la operatori economici autorizaţi în acest sens.
De asemenea, și producătorii vehiculelor rutiere sau reprezentanții autorizați ai acestora trebuie să transmită către RAR informații legate de campaniile de rechemare a vehiculelor rutiere care au fost înmatriculate, înregistrate sau introduse pe piață în România, inițiate în cazul în care unul sau mai multe sisteme, echipamente, componente sau unități tehnice separate instalate pe vehiculul rutier prezintă un risc important pentru siguranța rutieră, sănătatea publică sau protecția mediului înconjurător, inclusiv informații cu privire la evoluția acestor campanii.
Sursa: profit.ro