Mașina care a pus România pe roți împlinește 52 de ani

3

Dacia, cel mai bun ambasador al României pe plan industrial și comercial, a sărbătorit pe 20 august 52 de ani de la momentul când primul autoturism a ieșit de pe porțile uzinei sale. De la carburator la pilot automat, de la liste de aşteptare pe câţiva ani la cea mai bine vândută maşină din Europa. Dacia se confundă cu istoria modernă a României și reprezintă milioane de maşini, în zeci de modele, unele fabricate în doar câteva zeci sau sute de exemplare.

Denumită inițial Uzina de Autoturisme Pitești (UAP), legendara fabrică de la Mioveni a fost inaugurată pe data de 20 august 1968, iar primul autoturism ieșit de pe porțile uzinei, sub numele de Dacia 1100, era un vehicul produs după licența modelului Renault R8.

Un an mai târziu începe procesul de fabricare pentru iconica Dacia 1300, care avea să fie modelul de bază al mărcii timp de aproape trei decenii. Acesta a fost fabricată în numeroase variante – berlină, break, pick-up și derivat chiar într-o versiune sport cu două uși.

Înființată la sfârșitul anilor ’60 în urma unui acord de colaborare între statul român și firma Renault, Dacia a revenit la „rădăcinile” sale fiind preluată în 1999 de către grupul francez.

De-a lungul a cinci decenii, la Mioveni au fost fabricate peste 6 milioane de automobile, de la furgoneta Estafette până La Dacia 2000, o maşină exclusivistă, cu motor de 2 mii de centimetri cubi, pe care o folosea însuşi Nicolae Ceauşescu. În primul an de activitate, uzina a produs 2030 de vechicule, număr ce se realizează în prezent în mai puțin de o zi și jumătate.

Dacia produce în România aproape 350.000 de autoturisme pe an. La acestea se adaugă peste 500 000 de motoare și peste 500 000 de cutii de viteze, din care o parte importantă sunt exportate, prin intermediul Direcţiei Logistice Dacia şi a celui mai mare centru logistic al Alianţei Renault Nissan Mitsubishi, Alliance International Logistic Network (AILN). Activitatea de inginerie se derulează la cele mai înalte standarde internaționale, în cadrul centrului de inginerie, Renault Technologie Roumanie, inclusiv la Centrul Tehnic Titu, inaugurat în anul 2009.

Gama Dacia, compusă în 1968 dintr-un singur model, cuprinde în prezent șapte modele, din care trei Lodgy, Dokker și Dokker Van sunt produse, începând din 2012, în uzina Groupe Renault de la Tanger, în Maroc.

Dacia a devenit un brand recunoscut în toată lumea pentru reţeta simplă: o maşină atractivă, calitate bună, la un preţ mic. Peste 90% din automobilele fabricate în prezent la Mioveni sunt exportate în 44 de țări, principalele piețe fiind Franța, Germania și Italia.

0 replies on “Mașina care a pus România pe roți împlinește 52 de ani”